Urgent: băieții deștepți simt foame de bani

Băieții deștepți din energie cer cu insistență legi care să le protejeze afacerile. Măgăria este că fac presiuni fix acum, când noi toți suntem atenți la războiul pornit de Rusia în Ucraina. Deputații votează mâine, în plen, o lege toxică care distruge ariile protejate.
Le scrii liderilor grupurilor parlamentare?
Probabil te întrebi cum te poate afecta votul din Parlament.
Ei bine, te afectează enorm. Nu știu dacă îți mai amintești de Bogdan Buzăianu, principal beneficiar al contractelor cu Hidroelectrica din guvernarea lui Adrian Năstase. Statul a fost păgubit atunci cu miliarde de lei. Nici până acum nu a fost recuperat vreun leu. Când afaceristul a ajuns pe mâna procurorilor, Elena Udrea i-ar fi cerut mită 5 milioane de euro ca să îl scape de dosar. Băiat deștept, Buzăianu a denunțat-o. Astfel, a scăpat și de anchetă și fără să plătească prejudiciul adus statului.
Afaceriști de teapa lui Buzăianu știu să învârtă pe degete banii statului. Bugetul la care contribuim noi, cetățenii onești. Banii publici devin banii lor, atât timp cât statul nu se oprește din construit hidrocentrale. Doar că avântul hidroenergetic s-a izbit de legile de protecția mediului și de sistemul de justiție. Proiectele începute în dictatura comunistă trebuie să respecte noile legi, iar asta nu le convine acestor băieți deștepți care își văd afacerile blocate de ecologiști și de justiție. Așa că ce s-au gândit? Dacă modul lor de a face bani nu mai e permis de lege, atunci „hai să schimbăm legea”.
Zis și făcut. Senatul a votat deja, pe repede înainte, un proiect care permite distrugerea ariilor protejate pentru finalizarea unor hidrocentrale vechi și inutile, de pe vremea lui Ceaușescu. Cel mai mult m-a enervat îndrăzneala parlamentarilor să încerce să ne păcălească.
I-am ascultat vorbind în favoarea hidrocentralelor. Repetau dinadins cuvinte-cheie precum „independență energetică”, sau „facturi mari la energie”, crezând că ne pot manipula. Când noi știm că acele hidrocentrale nu sunt nici o urgență și nici o rezolvare la criza energetică. Sunt doar o soluție la foamea de bani a băieților deștepți. Contractele pentru acele proiecte hidrotehnice nocive le-ar aduce milioane de euro în buzunare. De aici și presiunile pe deputații care dau votul final pe această lege chiar mâine.
Un mesaj puternic din partea societății civile le poate arăta parlamentarilor că se înșală. Că suntem vigilenți și că ne opunem legii care ar permite distrugerea a cel puțin trei parcuri naturale, între care Defileul Jiului și Călimani. Și asta doar pentru finalizarea hidrocentralelor de pe Jiu și Răstolița.
Mii de mailuri din partea iubitorilor de natură din Comunitatea Declic ar mai frâna presiunile băieților deștepți din energie. Pentru asta, trebuie ca fiecare dintre noi să-și ia o pauză de 2 minute ca să scrie un mail. Doar uniți devenim o forță care nu poate fi ignorată.
Recent ne-am mobilizat și i-am cerut președintelui Iohannis să nu promulge legea care permite vânarea păsărilor migratoare până la extincție. Și președintele a retrimis legea în Parlament.
Ți-am spus că băieții deștepți din energie fac acum presiuni pe deputați. Pe senatori i-au convins deja fără mare efort. În Camera Deputaților au obținut raport favorabil de pe o zi pe alta. Proiectul de lege nociv pentru arii protejate intră în mai puțin de 24 de ore la votul final. Așa că scrie-le liderilor grupurilor parlamentare să respingă această lege.
Poate crezi că este complicat să te adresezi parlamentarilor. Îți venim în ajutor. Mai jos ai un buton, te va redirecționa către platforma Declic. De acolo, mailul tău ajunge direct în poșta electronică a liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților. Îți voi lăsa și câteva argumente, ca să te inspiri atunci când compui mesajul tău. Cu fiecare mail argumentat, mesajul nostru se aude mai puternic în Parlament. Te rog să păstrezi un ton cuviincios.
Le scrii liderilor grupurilor parlamentare?
Iată câteva argumente pe care le poți folosi în mailul tău:
- Aportul unor hidrocentrale vechi, neadaptate schimbărilor climatice, este nesemnificativ pentru sistemul energetic național. Finalizarea acestor proiecte nu duce decât la distrugerea unor arii naturale protejate.
- Susțin retehnologizarea unor hidrocentrale care deja nu mai pot afecta mediul, cum este cea de la Vidraru.
- Proiectul hidroenergetic de pe Jiu a fost blocat în instanță din cauza nelegalităților constatate. Dați legi care să respecte decizii judecătorești, nu care le calcă în picioare!
- Facturile la energie au crescut în România la fel ca în alte țări din Europa. Nu vă mai folosiți de războiul pornit de Rusia în Ucraina! Legea aceasta este cu dedicație pentru afaceriștii care fac profit din distrugerea râurilor.
Pentru legi în interesul cetățenilor,
Denisa și echipa Declic
Dacă nu ai apucat, semnează petiția „Stop finanțărilor pentru proiecte comuniste” aici.