Vaccinul: un clip video

Foarte puțini români știu că o strategie pentru distribuirea vaccinului împotriva COVID-19 ar putea stabili dacă pandemia se termină mai devreme sau mai târziu. Un plan de vaccinare făcut pe genunchi, fără criterii clare, ar putea însemna favoritisme. De exemplu, funcționari tineri și sănătoși de prin ministere, care să treacă în fața bătrânilor. Sau un politician care stă singur la birou mai tot timpul, dar obține vaccinul înaintea unei asistente care intră în contact cu zeci de pacienți.
Am făcut un clip video în care am explicat problema pe înțelesul tuturor. Are sub 1 minut jumate. Îl distribui și tu astfel încât să se afle că o strategie de vaccinare ineficientă înseamnă prelungirea pandemiei? Primele vaccinuri s-ar putea să ajungă în România la sfârșitul lunii. Ceea ce înseamnă că mai e foarte puțin timp de pregătiri.
Când ne gândim ce se va întâmpla dacă vaccinurile vor ajunge în țară și vor prinde autoritățile nepregătite, ne apucă nervii. N-ar fi prima dată când cetățenii primesc cârpeli în loc de soluții care au logică pe termen lung.
De curând am citit în presă că angajații TVR vor să fie incluși pe lista categoriilor de populație care au prioritate la vaccin [1]. Fără un plan care să stabilească în mod clar cine sunt cei care au prioritate, vor mai apărea și alții care să strige că vor să fie primii.
O altă problemă este că încrederea cetățenilor din România în vaccinuri este foarte scăzută. În perioada 2007-2017, țara noastră a avut cea mai mare scădere a acceptării vaccinării (de orice tip) din lume [2].
Tocmai pentru că ne confruntăm cu atâtea necunoscute legate de vaccin, ne trebuie o strategie transparentă, care să rezolve toate aceste probleme.
Însă, din cauză că subiectul este tehnic și plictisitor, nu multă lume știe despre cât de importantă este o asemenea strategie. Prin urmare, Ministerul Sănătății nu va fi presat să-și dea silința să facă un plan bun.
Cei de acolo nu vor face o planificare a imunizării cu simț de răspundere. Ne vom trezi la sfârșitul lui decembrie că vaccinurile au ajuns în țară, iar autoritățile sunt în febra hei-rupului haotic cu care ne-au obișnuit deja.
Pentru a explica pe înțelesul oricui de ce avem nevoie de o strategie de vaccinare, am făcut un filmuleț. E scurt și exprimă miezul problemei.
Dacă nu ai facebook,
poți urmări acest video pe Youtube aici.
Sau intră pe site-ul Declic.ro
Distribuie și tu acest clip video astfel încât și mai mulți să afle că o strategie de vaccinare ineficientă înseamnă prelungirea pandemiei pe termen nedeterminat. Autoritățile mai au doar câteva săptămâni să organizeze imunizarea. Primele 1,3 milioane doze ar putea ajunge în țară la sfârșitul lui decembrie, după ce vaccinul va fi aprobat. Distribui și tu clipul video?
Poate te întrebi „când a rezolvat un share ceva important vreodată?” Da, așa e. Un singur share n-o să rezolve mare lucru niciodată. Dar mii de share-uri vor face ca mesajul să ajungă foarte repede la foarte mulți oameni. Un alt clip video, #StaiAcasa a ajuns la 600 000 de persoane. Ceea ce a contribuit la faptul că oamenii au înțeles că trebuie să rămână în case, la începutul pandemiei. Cu toții petrecem mai multe ore în online zilele astea. Așa că distribuie și tu filmulețul sau trimite-l unui prieten. Doar așa vor afla cât mai mulți că avem nevoie de o strategie de vaccinare cât mai repede, dacă vrem ca autoritățile să nu mai fie luate iar pe nepregătite.
Note:
[1] TVR solicită Guvernului să includă pe lista pentru vaccinarea prioritară anti-Covid, g4media[.]ro
[2] Vlad Mixich: Nu va fi suficient să avem vaccinul împotriva COVID-19, hotnews[.]ro