Vei merge la spital și nu vei fi tratat

Situația e disperată. Un spital din trei nu mai are bani de facturi, iar pacienții mor așteptându-și operațiile. Alții, sunt trimiși să își cumpere singuri medicamentele, dacă vor să fie tratați. În timp ce bugetul alocat de Ministerul Finanțelor este la fel de mic ca anul trecut, prețurile la medicamente și echipamente medicale au crescut semnificativ. Trebuie să-l convingem pe șeful de la Finanțe, pe Marcel Boloș, să dea bani suficienți spitalelor înainte ca alți pacienți să mai moară cu zile. De aceea, am lansat o petiție pe care te invit să o semnezi și tu chiar acum.
În luna decembrie a anului trecut, două dintre marile spitale, Bagdasar Arseni și Marius Nasta, aveau câte 300 de lei buget lunar pentru tot spitalul. Banii nu ar fi ajuns nici pentru tratarea unui singur pacient cu o banală gripă. În ultima clipă, Guvernul le-a dat spitalelor un mărunțiș din fondul de rezervă. Chiar și așa, banii nu au ajuns pentru toate facturile.
Cu plăți restante de anul trecut, medicii din spitale abia își mai pot trata pacienții. Banii pentru tratamentele bolnavilor vin de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care a primit, la rândul său, cu 30 de miliarde de lei mai puțin decât a cerut pentru 2024.
În timp ce pentru pensiile specialilor există mereu milioane de euro, sistemul de sănătate (pentru care contribuim toți cei nespeciali) este subfinanțat. Lipsesc tocmai banii de medicamente și de materiale necesare intervențiilor. Iar oamenii mor cu zile așteptând după bugetul de la Finanțe.
Nu vreau să pară prea dramatic, dar să știi că nu exagerez deloc. Am văzut și eu în presă cazuri de pacienți, de exemplu cu anevrism, care au murit așteptând să fie operați. Oameni care ar fi putut să se bucure de viață mult timp de acum încolo, dacă se nășteau într-o țară în care autorităților le pasă de cei în suferință.
Dar, pentru că politicienii sunt prea ocupați cu calculele electorale, e nevoie ca noi să ne mobilizăm și să îi trezim la realitate. De aceea, am lansat petiția Finanțați spitalele înainte să intre în colaps!, prin care îi cerem ministrului Finanțelor să aloce urgent bani pentru medicamentele care se dau în spital. Banii ar trebui să ajungă la CNAS și, de acolo, împărțiți spitalelor în funcție de complexitatea intervențiilor pe care acestea le fac.
Pare simplu, însă, ca să îl trezim la realitate pe Marcel Boloș, trebuie să fim foarte mulți. Ministrul Finanțelor pare că trăiește într-o realitate paralelă cu cea a oamenilor obișnuiți și face, cinic, doar calcule pe hârtie. Am văzut asta la discuția despre finanțarea pentru Fertilizarea in Vitro, când nici măcar nu avea habar despre programul pentru care nu alocase buget în 2024.
Dacă 50.000 dintre noi semnăm acum petiția, va fi greu ca ministrul Finanțelor și premierul Ciolacu să întoarcă spatele pacienților în continuare. Se vor gândi de două ori dacă dau bine la electorat așa.
Prin urmare, te rog să semnezi chiar acum petiția și apoi să îi inviți și pe prietenii și prietenele tale să o facă. E un gest mic care mâine poate salva viața unei persoane apropiate. Toți ajungem, mai devreme sau mai târziu, la probleme de sănătate și ne dorim să fie disponibile medicamentele care să ne salveze. De aceea, petiția aceasta e pentru fiecare dintre noi. Semnează acum și cere finanțarea adecvată a tratamentelor și operațiilor din spitale!
Să ne auzim sănătoși și nu la spital,
Cătălina și echipa Declic