Blog 25 December 2020

Ce am răspuns

Am primit săptămâna trecută un mesaj de la un membru Declic, care dorea să știe „care ar fi cuvântul ce ar reprezenta cel mai bine anul 2020”. Așa că am întrebat colegii, iar răspunsurile primite au fost: izolare, acasă, limite, „no fun” sau, pe românește – „plicti 🙂”, adaptare, perseverență, solidaritate. Cuvântul meu este speranță. Al tău care e? 🙂

Pe tot parcursul anului, primim zilnic zeci și uneori chiar sute de mesaje și întrebări de la membrii Comunității Declic. Majoritatea sunt legate de campaniile aflate în lucru. Dar unele întrebări de la membrii ne fac să ne oprim și să reflectăm, precum cea de mai sus. Unii membri doresc să știe, de asemenea, mai multe despre oamenii care au privilegiul de a lucra pentru această Comunitate.

Așa că, înainte de a intra într-o scurtă pauză de Crăciun, echipa Declic s-a întâlnit într-o ședință specială de „Întrebări și Răspunsuri”. A fost modul nostru de a sărbători finalul acestui an atipic, cu gândul la membrii minunați ai acestei comunități. Am respectat normele de protecție medicală, fiind la distanță unii de alții fizic, dar apropiați sufletește.

Acesta nu este un mail uzual de la Declic, așa că te rog să te „înarmezi” cu o cană cu ceai fierbinte, sau poate chiar cu un vin fiert, cu un zâmbet festiv și un strop de relaxare.

„Care este cea mai mare gafă a Declic?”, „Ați primit amenințări?”, „Cine e în spatele Declic?”
Dacă vrei să afli răspunsurile, așază-te comod într-un fotoliu și vezi video-ul pe care l-am pregătit pentru tine și pentru toți cei 800 000 de membri ai Comunității. Este drept că am avut ceva emoții știind că suntem înregistrați, ne-am mai bâlbâit pe alocuri, dar ne-am și amuzat. Sperăm să-ți placă ce ne-a ieșit și, mai ales, să te simți mai aproape de noi. Mai ales în acest an care ne-a forțat să stăm la distanță.

Declic răspunde la întrebări de la membrii Comunității


Declic n-ar exista fără oameni ca tine și ca ceilalți membri ai comunității. Fie că semnezi petiții, că le scrii autorităților sau donezi pentru cauzele în care crezi, îți mulțumim pentru tot ce-ai făcut în acest an. Iar dacă poți să contribui și acum cu o donație la pușculița Declic, te rugăm să o faci aici.

Află mai multe răspunsuri la întrebările tale aici!