Blog 27 January 2021

Dă mai departe, nu e virus

Suntem îngrijorați. Fără 20.000 de semnături pentru petiția prin care cerem programe de educație sexuală pentru toți elevii, ne temem că nu îi voi putea convinge pe parlamentari să ne ia în seamă. Mai avem nevoie de numai 3.000 de semnături. Dacă ai prieteni care cred că doar prin educație putem progresa ca societate, trimite-le și lor petiția.


Dacă nu ne facem și noi auziți, doar cei neinformați sau cu opinii radicale vor avea un cuvânt de spus.

Așa s-a întâmplat anul trecut, când parlamentarii din vechiul legislativ au vorbit numai despre pornografie atunci când au dezbătut legea educației sexuale. În câteva ore, au îngropat orice șansă a elevilor de a urma programe de educație sexuală în școli, așa cum se întâmplă în alte țări europene. Le-au lăsat, în schimb, lecții de igienă corporală, la care pot participa doar cu acordul părinților.

Ne temem că politicienii din vechiul Parlament au sacrificat fără prea multe remușcări șansa tinerilor la educație. Și au ignorat studiile făcute de experții [1] care, an de an, avertizează autoritățile să ia măsuri pentru ca România să nu mai fie fruntașa Europei la numărul de adolescente însărcinate.

Din păcate, există o parte a societății care refuză programele de educație sexuală, chiar dacă sunt ținute de medici și psihologi. Acești oameni sunt vocali, nu au încredere în specialiști și susțin vehement că educația sexuală trebuie făcută doar acasă. Riscăm ca parlamentarii actuali să le dea lor ascultare, dacă nu devenim și noi la fel de fermi.

Acum este șansa noastră să luptăm pentru o lege bună a educației sexuale. Când parlamentarii vor primi petiția semnată de 20.000 de membri Declic, nu-și vor mai permite să repete așa ușor greșelile făcute de predecesorii lor. Se vor informa și nu vor mai susține absurdități în Plen. Vor simți forța Comunității și vor ști că suntem cu ochii pe ei.

Așa am câștigat campania privind Legea adopțiilor. Peste 20.000 de membri Declic s-au mobilizat și au semnat petiția. Iar parlamentarii au cedat la presiunea publică, au scos proiectul din sertar, unde îl țineau de doi ani.

Știm că putem reuși și de data aceasta. Doar 3.000 de semnături ne mai trebuie ca să fim vizibili și să ne facem auziți. Ne bazăm pe faptul că ai în cercul de prieteni oameni care cred, ca și tine, că educaţia sexuală este o formă de sprijin pentru tineri. Te rugăm, dă-le și lor petiția, s-o semneze.

Ține cont, însă, că parlamentarii își reiau peste o săptămână activitatea. Timpul este scurt, așa că este important să ne asigurăm că politicienii vor avea pe masă solicitările noastre, atunci când dezbat legea educației sexuale. Distribuie acum petiția!


Note:

[1] unicef[.]org, Raport – Sarcina la adolescente în România


Află mai multe despre campania „Susține educația sexuală pentru toți elevii” dând click aici.