Stire 1 April 2022

Declic își mărește echipa! Căutăm Coordonator evenimente

Dacă îți place ce facem, dacă ești genul care nu stă pe gânduri și acționează atunci când vede nedreptăți, atunci de tine avem nevoie.

Pe scurt: Declic caută un coordonator de acțiuni motivat, care să organizeze evenimentele offline ale comunității: întâlniri cu membrii, înmânări de semnături și proteste creative. Te vezi organizând acțiuni similare cu cea de la congresul PNL sau cea cu sculptura care plânge? Știi pe cineva care ar fi potrivit? Aceasta este o poziție cu normă întreagă, 40 ore / săptămână.

Pentru a aplica:
Trimite CV-ul și o scurtă scrisoare la [email protected] cu subiectul „Aplicație: Coordonator evenimente”. CV-ul să nu depășească 2 pagini, iar scrisoarea să ne explice, pe scurt, cum ar arăta un eveniment ideal de înmânare de semnături la un minister din România. Te rugăm să ne trimiți documentele în format PDF, cu numele și prenumele în titlul documentului. Asigură-te că menționezi și un număr de telefon, la care să te putem contacta. Termen limită: joi, 5 mai 2022. Aplicațiile depuse vor fi analizate săptămânal.

Locație: național. Activitatea se desfășoară în principal în București și foarte rar în alte orașe din România. Poziția necesită disponibilitate pentru deplasări.

Data de începere dorită: începere imediată.

Descrierea postului:
Declic caută un organizator cu experiență care să se poată ocupa de acțiuni de mobilizare a membrilor comunității, fie că vor participa câteva zeci sau câteva mii.

Pentru persoana potrivită, aceasta este o oportunitate de a ajuta mii de oameni să colaboreze și să acționeze împreună. Deci, dacă ai talent pentru organizarea oamenilor, o minte strategică și pasiune pentru a ajuta sute de oameni să acționeze în momente cheie, atunci acest job este pentru tine. Dacă îți place ideea de a fi în contact cu grupuri locale din toată țara și din diaspora, de a planifica acțiuni creative și de a sprijini liderii locali pentru campanii eficiente – atunci te invităm să aplici.

Responsabilități principale:
Organizatorul va fi responsabil pentru planificarea și coordonarea evenimentelor comunității Declic, precum și pentru recrutarea și organizarea grupurilor de acțiune locală. Organizatorul își raportează activitatea Directorului executiv al organizației.

  • Proiectează, planifică și implementează (de la formularea ideii până la coordonarea logistică) evenimente și acțiuni directe non-violente pentru a ajuta Declic să își atingă obiectivele de campanie la nivel local și național;
  • Are o contribuție strategică și tactică în procesul de planificare a campaniilor Declic;
  • Recrutează, cultivă și gestionează activitatea grupurilor de acțiune locală;
  • Organizează și coordonează instruirea grupurilor locale în vederea bunei desfășurări a evenimentelor Declic;
  • Acordă asistență telefonică și prin e-mail membrilor Declic pentru organizarea de întâlniri cu autorități (parlamentari, reprezentanți de instituții etc);
  • Planifică și organizează mediatizarea de evenimente, inclusiv prin acordarea de interviuri sau participarea în emisiuni TV și radio.

S-ar putea să fii potrivit/ă pentru această poziție dacă ai:

  • Pasiune demonstrată pentru schimbarea socială, implicarea cetățenilor și responsabilizarea autorităților.
  • Foarte bune abilități de comunicare verbală;
  • Capacitatea de a coordona și motiva voluntari;
  • Abilități practice (știi să folosești un cutter sau o ruletă, știi să conectezi un videoproiector sau să montezi un cort);
  • Dorința de a testa idei și de a ieși din zona de confort;
  • Disponibilitatea la nevoie de a lucra după un program flexibil (uneori seara și în weekend) și de a gestiona proiecte complexe;
  • Atitudine pozitivă, auto-orientare, auto-motivare și spirit de inițiativă în implementarea de soluții creative, implicând alți membri ai echipei la nevoie;
  • Trebuie să fii o persoană extrem de bine organizată;
  • Experiență în îndeplinirea responsabilităților legate de relațiile cu autoritățile (depunerea și urmărirea parcursului cererilor, participare la întruniri).

Ne-am bucura dacă printre aptitudinile tale se numără și:

  • Fluență în limba engleză (scris și vorbit);
  • Carnet de conducere;
  • Experiență de lucru cu mass-media (interviuri, comunicate de presă, participare le emisiuni radio-tv);
  • Experiență de instruire și facilitare;
  • Experiență de lucru de la distanță.

Instruire și sprijin:
Ca parte a echipei noastre de organizare, vei primi:

  • Instruire privind modelul de campaigning Declic;
  • Îndrumare și sprijin în folosirea tehnologiei ce stă la baza platformei și însușirea metodei de lucru;
  • Training cu profesioniști specializați în organizarea de acțiuni și evenimente offline;
  • Stagiu de formare profesională într-o organizație-soră Declic din Europa;
  • Salariu atractiv, conform politicii de personal a Declic.

Aplică acum! Trimite CV-ul și o scurtă scrisoare la [email protected] cu subiectul „Aplicație: Coordonator evenimente”.