Planul guvernanților pentru viitor este să ne țină blocați în trecut
Planul Național de Redresare și Reziliență a fost lansat joi, 26 noiembrie.
27.11. 2020 – Guvernul a rămas blocat în trecut, susține investițiile în combustibili fosili, nu abordează criza climatică și nici declinul biodiversității. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): Cerem revizuirea integrală pe domeniile Schimbări climatice, Mediu și Energie prin derularea unei proceduri de consultare a publicului adecvată, incluzivă și transparentă.
Elaborarea Planului s-a realizat prin încălcarea deplină a principiilor privind transparența și participarea publicului la luarea deciziilor, în spatele ușilor închise, fără consultarea societății civile și a altor părți interesate. Sesiunea actuală de consultare publică oferă un cadru neadecvat și limitat de colectare a propunerilor de modificare, nu are un calendar de desfășurare clar și împiedică participarea efectivă a publicului.
Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) arată, în forma sa actuală, inconsecvența politicienilor români față de angajamentele asumate prin Acordul Climatic de la Paris și față de obiectivele Pactului Ecologic European. Dacă oamenii politici ar fi înțeles actuala criză care ne amenință întreaga existență, ar fi pus în plan problemele climatice și ale biodiversității ca subiect central. Acum, nici capitolul superficial despre mediu și schimbări climatice nu are măsuri substanțiale, ba chiar prevede bani pentru investiții în industria combustibililor fosili, în răspăr cu obiectivul neutralității climatice. Planul ratează șansa tranziției energetice prin investiții în producerea și stocarea energiei din surse regenerabile, deși potențialul României în acest domeniu este uriaș. Planul ratează, de asemenea, șansa de a investi strategic în mediu, în condițiile în care România este țara cu cea mai mare biodiversitate din Uniunea Europeană, iar un mediu sănătos atenuează impacturile schimbărilor climatice de care România este tot mai afectată.
Din aceste motive, cerem revizuirea completă a acestor domenii în baza unor consultări extinse cu societatea civilă și specialiști. Doar așa, planul României va fi unul ambițios, fundamentat, și capabil să susțină evoluția societății noastre. În caz contrar, România nu va primi banii alocați și vom rămâne nepregătiți să facem față fenomenelor meteo extreme (secetă, incendii, inundații), deșertificării, poluării, despăduririlor și distrugerii biodiversității și a ecosistemelor care ne susțin. Vom rămâne blocați în trecut, iar decalajul față de restul Europei va crește.
În perioada următoare vom face o analiză și propuneri detaliate, în baza măsurilor prezentate de noi încă din luna mai pe platforma www.mainesedecideazi.ro, pe care le vom trimite Ministerului Fondurilor Europene și Guvernului.
“Cu acest Plan suntem în povestea câștigătorului la loto care a reușit să cheltuie toți banii și să rămână sărac și pe drumuri. Componenta de reziliență a planului se referă la capacitatea României de a face față crizelor prezente și viitoare. La cum arată acum propunerea Guvernului, nu numai că nu rezolvăm problema crizei climatice și a declinului biodiversității, dar o și acutizăm prin investiții în tehnologii și infrastructură cu impact negativ. Adică Europa ne dă bani de chirie, iar noi îi cheltuim pe orice altceva.”
Valentin Sălăgeanu, Greenpeace România
“Este evident că sectoarele de activitate mai influente și-au impus voința în alocarea fondurilor, începând de la vânătoare la energie poluantă, de la deschiderea unor noi drumuri pentru tăierea pădurilor și distrugerea biodiversității, până la deșertificarea țării. Este, in realitate, o strategie retrogradă, nu una de punere pe direcția corectă a României.”
Dan Trifu, Eco Civica
“Investițiile propuse dovedesc încă o dată capacitatea limitată a Guvernului de abordare a provocărilor legate de tranziția verde și digitală. Eficiența energetică, sursele regenerabile de energie și cercetarea și inovarea sunt domenii ce vor avea o contribuție majoră la recuperarea economică a României și trebuie să fie centrale.”
Laura Nazare, Bankwatch România
“În loc să aloce bani pentru viitorul copiilor noștri, Guvernul e în contra timp cu vremurile și aruncă banii către industriile poluatoare. Regăsim practici învechite, precum îndiguirea râurilor sau trasarea de noi drumuri în inima pădurilor. Din lipsă de viziune, PNRR va ajunge să mărească decalajul dintre societatea românească și țările vestice”.
Cătălina Hopârteanu, Declic
Semnatari:
Declic
Bankwatch
WWF
Asociația Kogayon
Fundația Conservation Carpathia
2Celsius
Eco Civica
Greenpeace România
Semnează aici petiția pentru declararea urgenței climatice.
Citește și Punem schimările climatice pe agenda alegerilor de pe 6 noiembrie?