🤳 Te provocăm pe rețelele de socializare!
Am reușit! Am instalat plămânii care arată nivelul poluării din București. Ajută-ne să popularizăm pe rețelele de socializare imaginile cu instalația care respiră și arată nivelul poluării.
Ce trebuie să faci? Acceptă provocarea!
🦶 Mergi în Piața Victoriei, chiar la ieșirea de la metrou de pe Bld. Lascăr Catargiu. La colț cu Bld. Iancu de Hunedoara, în față la BRD, este panoul Declic. Intră aici pentru a vedea locația pe Google Maps.
🤳 În fața panoului, fă-ți o poză sau un filmuleț ținându-te de nas. De ce? Pentru că aerul acesta nu e de nasul tău!
#️⃣ Folosește #nuedenasulmeu și postează pe rețelele de socializare.
🏷️ Dă tag contului Declic, pentru că vrem și noi să îți vedem poza:
Facebook: @declic.ro
Instagram: @declicromania
TikTok: @declic_ro
Twitter: @declicro
Am construit această instalație cu plămâni ca să aducem subiectul poluării în atenția publică. Instalația uriașă are plămâni care „respiră” aerul poluat și se înnegresc în timp, pe măsură ce aerul e mai toxic. Practic, așa arată și plămânii noștri, când inhalăm aer poluat din București. 😮💨
Panoul Declic măsoară în timp real Indicele Calității Aerului din București. Pentru a vedea indicele acum, intră pe acest link.
Nu este suficient ca acest panou să existe. El trebuie să fie cunoscut de bucureșteni, să fie popularizat pe internet. Aici intervii tu! Nu rata provocarea și postează pe rețelele de socializare!