Vești bune despre Secția Specială
Scriu cu vești bune. Pe 17 iunie ne-am întâlnit cu ministrul Justiției și am reușit să îl determinăm să reia dezbaterea publică privind proiectul pentru a desființa Secția Speciă. Înainte să citești cum a decurs întrevederea, îți mărturisim că va mai dura mult până la închiderea acestei secții. Cel puțin până la alegerile din toamnă.
Îți spuneam că am avut o întâlnire cu ministrul Justiției. Reprezentând Declic, la Minister au mers Cătălina și Olga. La intrare, o doamnă ne-a luat temperatura. Cătălina venise pe jos, în grabă, așa că avea temperatură 37 și a fost la un pas de a nu fi lăsată să intre în clădire.
E prima noastră întâlnire oficială de când cu pandemia. Fetele au intrat într-o sală de conferință de 30 de metri pătrați, s-au așezat fiecare la propria masă, la o distanță de cel puțin 3 metri față de ceilalți participanți.
I-au spus ministrului Cătălin Predoiu că vorbim în numele celor 18.795 de membri care au semnat petiția.
Apoi i-au transmis că vrem să respecte promisiunea din programul de guvernare al partidului său, aceea de a desființa secția specială. Avem această așteptare din partea PNL, având în vedere declarațiile din perioada în care erau în opoziție. În timp ce ei țin de 6 luni proiectul de lege blocat la sertar, nimeni nu anchetează posibilele infracțiuni comise de procurori și judecători.
Ministrul a recunoscut că avem dreptate. Dar, cu toate acestea, a susținut că nu poate trimite proiectul până nu are majoritate în Parlament și că asta ar fi posibil de abia după alegeri.
„E prea târziu, plus că alegerile nu aduc garanția câștigării majorității PNL în Parlament”, i-a spus Cătălina.
Olga i-a explicat și ea că alegătorii nu vor să voteze partide care nu își respectă promisiunile. Că ar fi bine să încerce măcar să trimită proiectul în Parlament, doar așa va vedea dacă trece sau nu.
Apoi, a urmat un șir lung de argumente din partea ambelor părți. În cele din urmă, reprezentantele Declic au reușit să îl convingă să reia dezbaterea publică asupra proiectului de lege. Am stabilit de comun acord ca pe 24 iunie să aibă loc dezbaterea, la Ministerul Justiției.
La final, ministrul Cătălin Predoiu ne-a spus că va vorbi din nou cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Ludovic Orban, le va comunica discuția cu Declic și vor încerca să găsească soluția potrivită pentru secție. Asta ne-a dat puțină speranță.
Am plecat de la minister cu un amestec de gânduri. Modul politizat în care văd guvernanții lucrurile ne-a lăsat un gust amar. De cealaltă parte, ne-am bucurat că am reușit să aducem din nou subiectul SS în discuția publică. E un pas spre rezolvare.
Suntem siguri că asta nu s-ar fi întâmplat fără presiunea pusă în spațiul public în ultimele două săptămâni. Peste 350 de membri Declic am contribuit pentru bannerele puse în presa online, prin care arătam că PSD și PNL au în comun susținerea Secției Speciale.
Apoi, am trimis o scrisoare către Comisia Europeană, direct oficialilor care se întâlnesc în aceste zile cu Guvernul și celelalte instituții din Justiție, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Scrisoarea a fost preluată și de presă.
Imediat după acestea a urmat telefonul de la Ministerul Justiției, în care eram invitați la o discuție cu ministrul. Acum, după întâlnire, am reușit și reluarea dezbaterii publice.
Dar știm că lupta nu e nici pe departe încheiată. Vor urma câteva luni în care va trebui să cerem membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să dea aviz pozitiv pentru desființarea Secției. Taberele sunt împărțite acolo.
Apoi, va trebui să revenim la minister pentru a îl determina pe Cătălin Predoiu să trimită proiectul în Parlament. Probabil vom face acțiuni publice adresate și premierului.
Iar după toate astea, ne vom unim forțele să îi convingem pe parlamentari să voteze proiectul pentru desființarea SS.
Lupta pentru o justiție onestă este lungă și grea. De aceea, trebuie să o ducem împreună, mai uniți ca oricând. Suntem Toți pentru Justiție!